Perioada optimă pentru plantarea smochinilor este primăvara.
Descoperă varietățileProducători autorizați de smochini în România
FRUQT.ro : Un proiect de suflet al familiei Pătrașcu






Despre noi
FRUQT.ro a pornit dintr-o pasiune autentică și a crescut firesc într-o mică afacere de familie.
Suntem tată și fiu, Mircea și Marius, uniți de aceeași dragoste pentru smochini și grădinărit.
Mircea este pensionat din cadrul CFR Călători, iar Marius este programator web. Deși venim din domenii diferite, ne leagă o pasiune comună: cultivarea smochinilor, prezentă în gospodăria noastră încă din tinerețea lui Mircea.
De la pasiune la proiect
Smochinii au fost mereu parte din grădina noastră, dar pasiunea a explodat în timpul pandemiei, când am început să studiem mai profund acest pom fascinant.
De atunci, am colecționat numeroase soiuri de smochin, cu forme, culori și gusturi diferite, testate în condiții reale, nu doar teoretice.
Lucrăm constant pentru a le aduce pe toate în gospodăria noastră, a le observa comportamentul și a selecta acele soiuri care se adaptează cel mai bine climei din România.
Ce cultivăm
Ne concentrăm pe mai multe soiuri de smochin, majoritatea:
locale sau deja aclimatizate
testate în grădina noastră, în condiții reale
alese pentru vigoare, rezistență și capacitate bună de fructificare
Scopul nostru este simplu și clar:
Să oferim puieți viguroși, fără stres de transplantare, care:
cresc viguros încă din primii ani
se dezvoltă echilibrat
pot fructifica destul de des chiar din anul 2, în condiții normale de îngrijire
- poți depăși orice pom mare de smochin scos din pământ și replantat, fără risc ca plantația dvs. să stagneze
Cum lucrăm
Credem că diferența dintre un smochin care doar „supraviețuiește” și unul care se dezvoltă frumos și produce este dată de:
materialul de înmulțire
ritmul natural de creștere
evitarea forțării artificiale
De aceea, punem accent pe:
înmulțire atentă, fără grabă
plante bine înrădăcinate
adaptare treptată la mediul exterior
Nu urmărim volume mari, ci calitate, sănătate și stabilitate pe termen lung.
Ce veți găsi pe FRUQT.ro
FRUQT nu este doar un magazin online, ci și un spațiu de informare pentru grădinarii pasionați.
Aici veți găsi:
Ghiduri de cultivare a smochinului în România, bazate pe experiență reală
Sfaturi practice pentru plantare, îngrijire și protecție pe timp de iarnă
Descrieri detaliate ale soiurilor de smochini, adaptate climei noastre
Experiențe și observații din propria noastră activitate de cultivatori
Toate informațiile sunt testate „pe teren”, în grădina noastră, nu preluate din cataloage sau surse generice.
Autorizare și responsabilitate
Activitatea noastră este organizată legal, ca PFA, și suntem autorizați de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, conform legislației în vigoare.
Pentru noi, această autorizare reprezintă o garanție a seriozității, dar și a respectului față de clienți și față de plantele pe care le producem.
De ce FRUQT.ro
Pentru că aici găsești:
plante crescute la ghicevi cu răbdare, nu forțate
soiuri potrivite pentru grădinile din România
informații clare, din experiență proprie
o relație directă cu producătorul
FRUQT.ro este despre smochini crescuți corect, despre pasiune transformată în responsabilitate și despre bucuria de a vedea primele fructe mai devreme decât te-ai aștepta!
De ce alegem să producem și să livrăm smochini tineri, de 6-12 luni
La FRUQT.ro am ales conștient să producem și să oferim în principal material săditor tânăr, de 6-12 luni, pentru că aceasta este, din experiența noastră, una dintre cele mai bune etape pentru plantarea smochinului și pentru o dezvoltare rapidă, sănătoasă și echilibrată, cu intrare pe rod din primul an.
Smochinul este o plantă extrem de viguroasă. În condiții bune, poate avea creșteri de până la 2-3 metri pe an. Tocmai de aceea, dimensiunea plantei la momentul cumpărării nu este cel mai important criteriu. Mult mai important este raportul corect dintre partea aeriană și sistemul radicular.
În comerțul din România se întâlnesc frecvent smochini mai mari, de 2-3 ani, cu trunchi gros și aspect spectaculos la prima vedere. Problema apare însă la rădăcină. Un smochin crescut corect în sol, timp de 2-3 ani, dezvoltă în mod firesc un volum foarte mare de rădăcini. În realitate, scoaterea lui din pământ cu doar câteva fire de rădăcină păstrate înseamnă o pierdere masivă a sistemului radicular. Practic, planta rămâne cu mult lemn de sus și prea puțină rădăcină jos.
Acest dezechilibru duce adesea la probleme serioase după plantare. În multe cazuri, smochinul stagnează în primul an. Uneori stagnarea continuă chiar și în al doilea an. În situații mai nefericite, planta poate fi pierdută complet, tocmai pentru că raportul dintre lemn și rădăcină este prea mare, iar rădăcina rămasă nu mai poate susține partea aeriană.
Am trecut și noi prin astfel de experiențe. Am cumpărat, testat și plantat smochini mari din comerț, cu trunchi dezvoltat, dar cu rădăcini prea mici pentru volumul lor. De multe ori, singura soluție reală pentru salvarea plantei a fost reducerea drastică a trunchiului, tocmai pentru a ajuta rădăcina să refacă echilibrul.
În paralel, în anii în care am livrat constant puieți de 40-80 cm, am observat ceva foarte clar: acești smochini tineri, bine înrădăcinați și netraumatizați, reușesc adesea să depășească în 2-3 ani pomii mari cumpărați „gata făcuți”.
De ce? Pentru că pornesc corect. Cresc uniform. Nu trec prin trauma pierderii masive de rădăcini. Se adaptează mai repede după plantare. Intră într-un ritm sănătos de dezvoltare și construiesc, an după an, o fructificare tot mai bună.
Aceasta este filosofia noastră de lucru la FRUQT.ro. Preferăm să oferim plante tinere, viguroase, cu un viitor real, nu doar plante care impresionează vizual în ziua cumpărării. Da, știm că uneori un client poate privi cu mai mult entuziasm un smochin mare, cu trunchi gros. Este firesc. Dar știm la fel de bine că bucuria adevărată vine în toamna următoare, când smochinul plantat corect a crescut frumos, sănătos și promite mult mai mult decât părea la început.
Din acest motiv ne asumăm această alegere și continuăm să producem, cu convingere, material săditor tânăr, în special smochin. Recomandările clienților mulțumiți, care au văzut în grădina lor diferența dintre un puiet sănătos și un „pom mare” dezechilibrat, sunt cele care ne-au ținut pe piață și care ne dau curaj să mergem mai departe.
Imaginile de mai sus ilustrează dimensiunea firească a puieților noștri, în stadiul în care îi livrăm și îi creștem în mod controlat. Aspectul lor poate varia de la o lună la alta, în funcție de sezon, ritmul de creștere și soi, însă sunt crescuți în ghivece de 2-3 litri.
În acest sistem de creștere, în container mic, planta nu suferă traumă de transplantare, iar dezvoltarea rămâne echilibrată între rădăcină și partea aeriană. Din acest motiv, puieții nu urmăresc să impresioneze printr-un trunchi foarte înalt sau o coroană exagerat dezvoltată, ci prin vigoare, adaptare rapidă și o pornire sănătoasă după plantare.
Imaginile acestea ilustrează dimensiunea normală, firească, a rădăcinilor unui smochin de 2 ani, un sistem radicular capabil să umple complet un container de 26 litri, nu câteva rădăcini de 20-30 cm sau „mustați”, așa cum se întâlnesc prea des la plantele scoase din pământ pentru vânzare.








